Pagina de start
www.oltcit.ro (Oltcit, Dacia, ARO)
 
 Întrebări frecvente   Căutare   Membri   Grupuri   Înregistrare 
 Regulament   Profil   Mesaje private   Autentificare 

Sigur nu știați: amenzile pe roviniete anulate. Află motivul

 
Crează un topic nou, separat de acest topic   Răspunde la mesajele din acest topic    Pagina de start -> Diverse
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Mesaj
Sigur nu știați: amenzile pe roviniete anulate. Află motivul

Judecătorii anulează amenzile pentru că procesele-verbale au semnătura electronică a CNADNR și nu semnătură olografă. În legea din 2001, nimeni nu se gândise la noile cuceriri ale științei.

Click pentru a vedea imaginea 

Un nou fenomen se propagă în instanțele din România: anularea amenzilor pentru neplata rovinietei, motivul fiind că procesele-verbale trimise prin poștă nu sunt semnate. Găselnița a apărut în ultimele săptămâni, fiind folosită de câțiva avocați din Cluj, iar judecătorii încep să anuleze pe bandă rulantă aceste amenzi. Încă o dată, niște juriști isteți speculează o mică scăpare a legii.

Amenzile sunt generate automat, printate și trimise prin poștă având semnătură electronică. Însă legea spune că documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă. Cealaltă este valabilă doar pentru actele în format electronic.

Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei

În ultimele luni, mii de români care nu și-au cumpărat rovinieta pentru a putea circula pe drumurile publice au primit acasă procese-verbale de sancționare emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Amenzile sunt usturătoare, între 250 și 500 de lei, la care se adaugă un tarif de despăgubire de 28 de euro (118 lei).

CNADNR identifică numerele de înmatriculare ale mașinilor și le compară cu cele din baza de date națională, unde sunt identificați cei care n-au plătit rovinieta.

Avocații celor care contestă amenzile în Justiție au sesizat că pot invoca lipsa unei semnături oficiale pe fiecare proces verbal în parte. Din cauza numărului mare de amenzi aplicate, acestea sunt tipărite și ștampilate de Centrul pentru Studii Tehnice Rutiere, nemaifiind semnate.

Nimeni nu s-a gândit în 2001 la semnătura electronică

Există însă o prevedere în Ordonanța 2/2001, privind regimul de aplicare a contravențiilor pe teritoriul României, care obligă semnarea acestor procese-verbale, sub sanțiunea nulității absolute. Oficialii CNADNR susțin că documentele sunt valabile pentru că au semnătura electronică a agentului constatator. Aici intervine o altă lege (445/2001) care spune, pe scurt, că "înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic". Aici e hiba: șoferii prinși fără rovinietă spun că amenzile le primesc pe hârtie și nu "printr-un program informatic".

Gafa ar putea fi speculată în întregul sistem judiciar pentru că, în 2001, când s-a publicat Ordonanța privind regimul contravențiilor în România nimeni n-a prevăzut posibilitatea folosirii semnăturii electronice, aceasta nefiind inclusă în textul legii. În acest moment, la Cluj, sunt zeci de amenzi anulate tocmai din acest motiv.

Norocoșii care au obținut anularea în instanță

Judecătorii pretind în instanță ca procesul-verbal de contravenție să conțină obligatoriu o serie de date legate de instituția care l-a emis, sancțiunea aplicată, numele și prenumele agentului constatator și semnătura acestuia. Dacă lipsește un singur element, conform Ordonanței 2/2001, procesul-verbal este nul de drept (conform articolului 17). Judecătorii au început să dea dreptate contestatarilor.

"Analizând textul proceselor verbale de constatare și sancționare a contra venției, adresate de CNADNR, se constată cu ușurință că semnătura agentului constator ce atrage nulitatea procesului verbal lipsește cu desăvârșire, ceea ce antrenează automat sancțiunea nulității absolute", se arată într-unul de la Judecătoria Cluj Napoca.

De exemplu, un clujean norocos este Ioan Cornea, care a fost susprins de camerele companiei de drumuri în localitatea Gilău, județul Cluj, circulând fără rovinietă. Și în cazul acestuia procesul verbal nu a fost semnat. În cazul lui Cornea, judecătorul a decis că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece nu cuprinde printre altele și semnătura agentului constatator. Și astfel Ioan Cornea a câștigat procesul.

"Se constată că semnătura agentului constator ce atrage nulitatea procesului verbal lipsește cu desăvârșire".
JUDECĂTORIA CLUJ NAPOCA, pasaj din sentința prin care o amendă a fost anulată

sursa: evz.ro Mutumim!Nu stiam.
Woolf a scris: "Se constată că semnătura agentului constator ce atrage nulitatea procesului verbal lipsește cu desăvârșire".

Semnatura peste o stampila nu este o regula de invalidare a unui proces verbal.

ORDIN Nr. 1504 din 5 octombrie 2007
http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OrdineMFP/OMEF_1504_2007.pdf

Cine stie cite legi si OG mai sint de astea ? In materie contraventionala,biblia ar trebui sa fie ordonanta 2,ordinul acela se aplica la anaf,nu are legatura cu intocmirea unui proces verbal de contraventie.

Era interesant sa aflam si numarul dosarului de la judecatoria Cluj unde am inteles ca s-a dat castig de cauza.Justitia se bazeaza mult pe precedent.

In alta ordine de idei am primit si eu acasa un cadou de la cnadr ,in consecinta azi am trimisa plangerea impotriva pvcc,va tin la curent cu desfasurarea.
Format forum: Optimizat | LentAfișează mesajele:   
Crează un topic nou, separat de acest topic   Răspunde la mesajele din acest topic    Pagina de start -> Diverse Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1
Nu poți crea un topic nou în acest forum
Nu poți răspunde în mesajele din acest forum
Nu poți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu poți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu poți vota în chestionarele din acest forum

 


Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community